03 martie 2008

Existenta e o realitate. Dumnezeu e o fictiune


- Osho, ce este existenta? E ceea ce oamenilor le place sa numeasca Dumnezeu?

- Existenta e o realitate. Dumnezeu e o fictiune. Existenta se reveleaza numai oamenilor care mediteaza, oamenilor tacerii;
Dumnezeu e o consolare pentru mintile care sufera, pentru psihologiile bolnave.

Existenta nu e produsa de tine - Dumnezeu da. De-asta exista o singura existenta, dar mai multi Dumnezei. Fiecare dupa nevoile lui, dupa suferintele lui, dupa asteptarile lui, creeaza un Dumnezeu sau accepta o credinta deja existenta despre Dumnezeu.

Dumnezeu este o mare consolare, dar nu este un panaceu, o vindecare. Existenta nu este o consolare. Sa fii acordat la existenta inseamna sa fii sanatos si intreg. Toate religiile lumii te invata despre Dumnezeu; eu te invat despre existenta.
Eu te invat sa fii acordat la ceea ce este in jurul tau, la ceea ce este in tine si in afara ta. O data ce esti acordat la asta, pentru tine nu mai exista moarte, suferinta, tensiune sau grija, ci o pace incomensurabila care te inconjoara, o bucurie la care nu ai visat niciodata.

Dumnezeu este pentru care nu pot deveni constienti, care sunt inapoiati din perspectiva constiintei. E un fel de jucarie; oamenii inapoiati au nevoie de ea. Si in momentul in care spun ca este o jucarie, spun de fapt ca depinde de tine ce il faci sa fie - sa arate ca o maimuta sau ca un elefant sau ca 100 de maini. Este creatia ta. Surprinzator, omul crede ca Dumnezeu a creat totul.

Adevarul este ca Dumnezeu insusi este creatia imaginatiei omului. Dumnezeu este cea mai mare minciuna pe care ai putea s-o gasesti vreodata, pentru ca de minciuna asta depind mii de alte minciuni.
Bisericile, organizatiile religioase multiplica la infinit minciunile, numai pentru a proteja o singura minciuna.

Trebuie sa intelegi psihologia minciunii. Primul lucru pe care trebuie sa-l stii despre minciuna este ca ai nevoie de o memorie buna pentru ca trebuie sa iti amintesti. Minti pe cineva despre
ceva, pe altcineva despre altceva; trebuie sa-ti amintesti ce i-ai spus fiecaruia dintre ei.

Adevarul nu are nevoie de reamintire. Adevarul este intotdeauna acolo, mereu la fel. Nu trebuie sa ti-l inghesui in memorie. Memoria te leaga, te inchide, e ca o inchisoare; se agata de tine, te
acopera atat de mult, incet, incet, incat pana la urma dispari cu desavarsire. Adevarul te elibereaza de toate minciunile.
Si dintr-o data ai revelatia ca faci parte din imensul adevar pe care eu il numesc existenta.

Nu ai nevoie de nici o biserica, de nici un templu, de nici o moschee; nu ai nevoie decat de o inima in stare sa se roage, o inima care e in stare sa iubeasca, o inima care e in stare sa fie recunoscatoare. Asta e templu tau adevarat. Si asta iti va transforma intreaga viata. Asta te va ajuta nu numai sa te descoperi pe tine, dar sa descoperi adancimile cele mai profunde ale
imensitatii existentei.

Noi suntem aproape ca valurile unui ocean - numai la suprafata, cand oceanul poate sa aiba mii de kilometri adancime. Oceanul Pacific are 5000 de mile adancime. dar un val mic la suprafata nu-i va cunoaste niciodata adancimile - propria adancime a valului, pentru ca el nu e separat de ocean. Ea se va agata de mica ei fiinta, se va teme de moarte, se va teme sa nu se piarda in imensitatea oceanului. Dar adevarul este ca moartea valului nu este o moarte, ci inceputul
vietii vesnice.

Dumnezeu a fost inventat.

Oamenii aveau nevoie de el; oamenii aveau nevoie de un protector. In imensitatea universului, un om se simte atat de singur, atat de mic. Vastitatea il cutremura. Ce este existenta ta?
Mi-am amintit de o povestire de Bertrand Russell. Arhiepiscopul Angliei viseaza ca a ajuns la portile de perla ale paradisului. pe de o parte, este extrem de multumit, si pe de alta parte este foarte tulburat, pentru ca portile sunt asa de mari, in ambele directii, incat nu reuseste sa vada poarta in intregime. Este atat de mare, incat este dincolo de capacitatea privirii lui. Si el insusi pare o furnica in comparatie cu poarta aceea imensa. Se teme. Nu este un om obisnuit, este arhiepiscopul Angliei. Se simte umilit de poarta, si apoi rasare teama: "Daca asta simt in fata portii, atunci ce am sa simt inauntru?"
Cu maini tematoare, ciocane la poarta, dar in imensitatea acelui spatiu numai el poate auzi ciocanitul. Zile in sir, bate si bate la poarta. Intr-un tarziu, se deschide o mica fereastra si Sfantul
Petru il priveste cu 1000 de ochi, incercand sa-si dea seama cine a facut acel zgomot. Acei 1000 de ochi sunt atat de stralucitori, precum stelele, ca arhiepiscopul se simte si mai mic - aproape o non-entitate.
Si Sfantul Petru intreaba, "te rog, oricine ai fi, oriunde ai fi, arata-te."
Arhiepiscopul se prezinta: "Poate ca nu ma cunosti, Poti sa-l intrebi pe Iisus, eu sunt arhiepiscopul Angliei."
Sfantul Petru spune, "Nu am auzit de Anglia niciodata."
Arhiepiscopul spune, "Poate ca nu ai auzit de Anglia, insa cu siguranta ai auzit de minunata noastra planeta Pamant."
Sfantul Pentru spune, "Nu vreau sa te ranesc, insa daca nu imi dai numarul de ordine al Pamantului, nu pot sa-mi dau seama despre ce vorbesti." Trebuie sa ma duc in biblioteca si sa caut - daca imi dai numarul de ordine - sistemul solar caruia ii apartii, pentru ca sunt milioane de sisteme solare si fiecare sistem solar are multe planete.'
Dar arhiepiscopul nu s-a gandit niciodata ca Pamantul ar avea un numar de ordine. "Nu stiu nici un numar de ordine, dar eu sunt arhiepiscop. Du-te si spune-i lui Iisus."
Sfantul Petru zice: "Sunt din ce in ce mai confuz. Cine este tipul asta, IIsus?"
Arhiepiscopul este foarte socat. "Nu ai auzit de Iisus, singurul fiu al lui Dumnezeu?"
Sfantul Petru zice, "In ce ma priveste, nu l-am vazut niciodata pe Dumnezeu; nu stiu daca exista sau nu. Eu sunt doar un portar. Poate undeva, prin paradis exista cineva care se crede Dumnezeu, insa eu nu l-am intalnit niciodata ..."
A fost un soc atat de mare, incat arhiepiscopul s-a trezit transpirat.

Povestirea esre semnificativa deoarece arata cat de mici suntem noi comparativ cu universul. Evident ca omul primitiv nu a reusit sa inteleaga ideea vastitatii universului fara sa ii atribuie o
personalitate si fara sa se relationeze intr-un fel sau altul cu aceasta.

Dumnezeu a fost efortul omului primitiv de a conferi existentei o personalitate. Apoi a devenit Dumnezeu tatal. Abia atunci poti sa ai o relatie cu el. Poti chiar sa fii impotriva lui, dar cel putin e
cineva fata de care poti sa fii pro sau contra; este cineva care poate fi mai mare ca tine, care te poate proteja, care iti garanteaza ceva.

Dumnezeu de fapt inseamna saracia constiintei umane.

Oamenii care si-au atins constiinta profunda si pragul ei cel mai inalt, ca Gautam Buddha, au negat existenta lui Dumnezeu. Oricine care s-a imbogatit interior a trecut de mintea care, de fapt, e bolnava si l-a negat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu ca o fictiune pentru copiii de gradinita. Ei au nevoie de el - parabole, fabule, povesti.
Foarte putini oameni au trecut de gradinita, de fapt.

Dumnezeu exista pentru ca tu nu esti constient de tine insuti.
Dumnezeu exista pentru ca nu ai atins centrul fiintei tale. In momentul in care te cunosti cu adevarat, nu mai exista nici Dumnezeu, nici nevoia de el. Eu sustin complet ce spunea Friedrich
Nietzsche: "Dumnezeu a murit."

Cea de-a doua parte a frazei spuse de Nietzsche este chiar mai semnificativa: "Dumnezeu a murit si omul este acum liber." Aceasta parte nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea filozofilor, a misticilor, a psihologilor, insa aceasta parte este cea mai importanta; prima parte nu inseamna prea mult. De fapt, prima parte este gresita. Dumnezeu nu poate muri - fictiunile nu mor. In momentul in care stii ca sunt fictiuni, nu se pune problema ca ele sa moara. Asa cum nu s-au nascut, nu vor muri. Dumnezeu nu s-a nascut niciodata - si atunci cum sa moara? Moartea este cealalta extrema a nasterii.

Asadar, prima parte nu e importanta, dar i-a fost acordata multa importanta de catre teologi, deoarece s-au temut: "Asta e un sacrilegiu, sa spui oamenilor ca Dumnezeu a murit. Asta inseamna ca acum nu mai e nevoie de nici o religie." S-au temut pentru propria lor afacere. Dar au uitat cea de-a doua parte, care este mult mai importanta si are semnificatii cu mult mai semnificative. Inseamna ca Dumnezeu era ceva ce lega, ce te dadea inapoi, ceva de care te temeai. Dumnezeu nu a fost o comoara, ci o greutate infinita, imensa, asupra inimii si cresterii tale.


Osho ,
"Hari Om Tat Sat" ,
nr. 9

Un comentariu:

Anonim spunea...

slabut articol....parca incerci sa promovezi un produs. ataci indirect oamenii credinciosi, pentru a`i determina sa`si schimbe parerea. Dar cine esti tu marele cugetator constient de sine care poate fi sigur de ceea ce zice ? e ceea ce simti ? stim cu totii ca universul e dincolo de simtirile noastre. aceasta opinie subiectiva nu ne intereseaza.