Fericirea e ca o minge după care fugi, dar când să o prinzi, îi mai dai o lovitură de picior...pentru a putea continua să fugi după ea! Pentru că în această cursă te simţi stimulat; în această căutare, în acest elan pentru atingerea ţelului se găseşte fericirea. Deci, când aveţi o dorinţă, nu vă grăbiţi să o satisfaceţi, pentru că ea vă ridică, vă împlineşte.
Ei da, iată secretul. De ce să cereţi ceea ce veţi putea realiza în câteva luni sau câţiva ani? E prea uşor, nu aşa veţi fi fericiţi, deoarece pentru a obţine ceea ce v-aţi propus nu aveţi nevoie să vă legaţi la Sursa divină, inepuizabilă, singura care vă poate da totul. Cănd sfârşiţi prin a obţine ceea ce vă doreaţi, bineînţeles că veţi fi fericiţi pe moment, dar imediat după aceea, veţi simţi un gol: trebuie căutat încă ceva şi nu veţi fi niciodată satisfăcut.
Atunci, ce e de făcut? Să căutăm ceea ce este mai îndepărtat şi mai irealizabil: perfecţiunea, imensitatea, eternitatea iar pe această cale veţi găsi toate celelalte: cunoaşterea, bogăţia, puterea, iubirea... . Da, le veţi avea fără să le cereţi. În timp ce, dacă vă propuneţi un lucru, vă veţi opri acolo, deci vă veţi limita şi nu le veţi avea pe celelalte. Şi, numai Domnul ştie, dacă veţi obţine ceea ce căutaţi!
Iată pentru ce, cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este de a nu cere altceva decât ceea ce e inacesibil. Toate, în rest, le veţi găsi pe drumul vostru, fără a vă opri, fără să vă pierdeţi vremea. Da, dar cine gândeşte aşa? Se spune:”A, dacă obţin această funcţie, dacă câştig acest premiu, dacă mă căsătoresc, dacă voi avea copii....voi fi fericit.” Dar de îndată ce le avem, aceasta nu schimbă mare lucru, ba chiar sunteţi mai nefericiţi pentru că v-aţi oprit aici, în loc să alegeţi o ţintă mai îndepărtată care să vă oblige să mergeţi înainte fără încetare.
Nu poţi fi fericit când ai un orizont prea limitat. Iată de ce egoistul nu poate fi fericit: pentru că el totul este strâmtat. Pentru a fi fericit, trebuie să te lărgeşti până la a îmbrăţişa întreaga lume, şi doar dragostea permite acest lucru. Cel care are multă dragoste, se întinde, se dilată, îmbrăţişează întreg universul, vibreză cu universul; totul se deschide, el nu mai întâlneşte bariere şi fericirea nu-l mai părăseşte. Calea spre fericire este dragostea, da, doar dragostea, nu ştiinţa şi nici măcar filozofia. Ştiinţa, cunoaşterea nu pot să ne aducă fericirea; ele pregătesc calea, orientează şi luminează, dar ele sunt incapabile de a ne face fericiţi.
Cei care ştiu mult nu sunt fericiţi, iar cei care au multă inimă, chiar dacă nu ştiu mare lucru, sunt mult mai fericiţi. De ce? Pentru că Dumnezeu a pus fericirea în inimă şi nu în intelect. Dar inima trebuie să fie generoasă; unei inimi egoiste, cerul şi pământul au jurat să nu-i dea niciodată fericirea. Veţi spune:”Dar cunoaştem atâţia oameni care nu lucrează decât pentru ei înşişi, pentru îmbogăţirea şi puterea lor, pentru glorie şi sunt fericiţi!” Da, în aparenţă, şi pentru cât timp? Acest lucru trebuie văzut. Ei vor obţine, poate, ceea ce doresc, mulţumită intrigilor lor, dar în realitate vor fi privaţi de esenţial: de pace, bucurie şi plenitudine. Chiar dacă ei nu sunt privaţi de nimic material, în interior totuşi vor fi obligaţi să se simtă privaţi.
Cerul priveşte pe cine serviţi, dacă serviţi propriul vostru dumnezeu, egoismul vostru, natura voastră inferioară, el se va întoarce de la voi. El nu îşi împarte bogăţia unor oameni care nu se gândesc decât la a-şi trăi viaţa de necinste, de plăcere, viaţa lor animală. Şi atunci, cine vă va ajuta, cine vă va salva? Banii voştri? Gloria? Celebritatea voastră? Pentru Dumnezeu, există doar două categorii de fiinţe: cei care lucră doar pentru propriul interes, pentru îndeplinirea propriilor dorinţe, şi cei care fac eforturi pentru a-şi ajuta fraţii, pentru a participa la munca a miliarde şi miliarde de entităţi din lumea invizibilă care s-au înhămat la realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Şi aceştia sunt înscrişi în marea Carte a Vieţii ca binefăcători ai omenirii.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu