VACANTA IN TURCIA Partea a II-a

BOZCAADA


Desi am plecat devreme din Murefte, iar distanta era relativ mica, am ajuns tarziu in Bozcaada, asta deoarece la feriboat, la Gelibolu am stat mai bine de o ora sa asteptam sa trecem in partea cealalta, la Lapseki. Si pentru ca oricum eram in intarziere, am intrat la Tansas, in Cannakkale, sa ne completam proviziile cu bere (am luat bere Marmara, ca de acolo veneam!), am umplut rezervorul lui Tico cu benzina. La Geikly, de unde am luat feriboat-ul spre insula am stat din nou jumatate de ora.


Am ajuns in jurul orei 13. La 14.30 inconjurasem insula o data, fara sa gasim cazare. Era ocupat peste tot. Fusesem la un hotel cochet, situat pe o colina, Bachus se numea, care ne-a incantat, dar atat. In oras nu voiam sa stam, n-avea nici un farmec, desi in oras erau pensiuni si hoteluri multe. Acolo nici n-am intrebat de cazare. Am trecut pe langa un indicator cu un alt hotel, Boutique, si ne-am zis: “hai si aici…” Era o camera libera, 80 lire, aproximativ 50 euro, cu micul dejun inclus. Era perfect. Ne saturasem de cautat, era tarziu, consumasem un sfert de rezervor de benzina deja prin insula, asa ca am ramas. Hotel era doar cu numele, mai degraba o pensiune, o afacere de familie. Nu avea frigidere in camere, nici TV, nici scaune si masa in camere, in schimb avea aer conditionat. Dupa ce indurasem o noapte cumplita de caldura la Murefte, a contat mult ca avea aer conditionat in camera. Ne-am consolat ca exista o lada frigorifica la receptie, unde puteam sa ne tinem berea la rece…
Cautand prin toata insula cazare, am vazut toate plajele. Una mai frumoasa decat cealalta. Sunt golfuri salbatice, la care se coboara din soseaua principala destul de greu, pe drumuri de tara, dar de o frumusete inimaginabila, care taie respiratia. Insula e arida, aici cresc doar maslini si vita-de-vie. Bozcaada (Tenedos pe vremea grecilor) e renumita pentru vinul fabricat aici.
Mica insula din Egee strajuieste intrarea in stramtoarea Dardanele. S-a numit intai Leukophrys, apoi tot grecii i-au spus Tenedos. Din anii ’20, dupa primul razboi mondial, a trecut sub administratie turca, numindu-se Bozcaada. Din populatia greceasca, in insula au mai ramas 20-25 persoane. Este pitoreasca, in oras se simte aerul grecesc ce respira din arhitectura traditionala egeeana a caselor. Strazile sunt atat de inguste, incat cu greu pot trece doua masini una pe langa alta, iar turistii se plimba cu bicicletele sau scuterele, ce se pot inchiria chiar de langa port. Sunt foarte utile, mai ales acelora care n-au venit in insula cu masina, distanta de la oras la plaje finnd de cativa kilometri. Sunt insa si microbuze, numite dolmusuri, care fac traseul oras- Hebelle-Ayazma, cele doua plaje des frecventate de turisti.
Peisajul este de vis. Soseaua serpuieste de-a lungul tarmului de la est la vest, prin sudul insulei. Nordul este stancos, acolo sunt podgoriile lor si tot in vii isi au localnicii construite casele. Casele din oras le-au transformat in hoteluri, pensiuni, baruri si ei s-au mutat in vii. Sunt unele case superbe, noi, abia construite, care sunt inconjurate de vita-de-vie din toate partile. Din sosea, de cele mai multe ori se vede acoperisul acestora si drumul ingust ce duce la ele. Unele erau de-a dreptul fantastice.
In partea de sud, plajele sunt parca desprinse din ilustratele cu “cele mai frumoase plaje din lume”. E un miracol ca pana acum nu s-au construit de-a lungul tarmului case de vacanta, ca-n restul Turciei. Pentru ca in partea de sud si de vest a insulei sunt doar plaje, unele mai spectaculoase decat altele. Doar doua sunt mai aglomerate, este vorba despre Habelle si Ayazma, aceasta deoarece dispun de plaje cu nisip, in apa e tot nisip, si, fiind atragatoare, aici s-au facut resta,urante, terase, ceainarii si baruri. Celelalte sunt frumoase pentru ca sunt naturale, nu e nimic altceva decat pietris pe plaja, adus de valuri, nici un sezlong, nici un boutic, in apa sunt bolovani, muschi, in larg e nisip.
Pentru prima zi am ales plaja Ayana. O vazusem in periplul nostru in cautarea cazarii. Am coborat din sosea pana la plaja pe un drum prafuit (saracul Tico… asa a ramas pana am plecat din insula, cu un strat gros de praf). Golfuletul nu e mare, pe plaja este pietris, in apa- alge, printre care, scufundandu-ne am vazut pestisori de toate culorile si formele. Unii aveau dungi de aceeasi culoare cu algele, confundandu-se cu acestea. Eram numai noi doi pe o plaja. Nu ne venea sa credem. Aveam propria plaja! Linistea inconjura golfuletul, doar apa ce se lovea de tarm spargea monotonia. Nici macar nu erau valuri, erau niste ondulari fine ale apei. Nu era foarte adanca, la cativa metri in larg era o oaza cu nisp. De sus, din sosea, petele de nisip din apa faceau ca aceasta sa aiba o alta culoare, spre turcoaz, in timp ce, acolo unde era vegetatie in apa, culoarea era albastru inchis, spre verde.
Plaja e fantastica. In afara unui tomberon, aflat in parcarea de deasupra plajei, nimic nu aminteste de civilizatie. Acesta e farmecul intregii insule, de altfel, pentru ca toate plajele de aici sunt pastrate naturale, fara nici o interventie in amenajarea lor.
Nu ne venea sa mai plecam- am stat pana ce a apus soarele, dupa ora 8. Apusul e spectaculos. Soarele se topeste parca in apa. E o minge rosie, imensa, cu un halou portocaliu, care intra, pur si simplu, putin cate putin in mare!
Am revenit si a doua zi la “plaja noastra”, desi era ocupata de un cuplu ce campase seara trecuta aici. Aveam insa loc chiar si 4 persoane. Am stat toata ziua la plaja, am facut scufundari. Nu ne venea sa mai plecam. Insa, dupa apusul soarelui, vantul, care bate toata ziua, de altfel, se inteteste si e deja frig pe plaja. Oricum, relaxarea, huzureala de pe cearsaf, baia in mare ne-au deconectat complet de la problemele cotidiene. N-am mai avut chef nici macar de ciorbele noastre eterne de vacanta. O bere- de data asta Marmara seara e bine venita si suficienta.
Nu ne-am indurat sa mergem in camera, asa ca am urcat pe Goztepe, dealul de 192 m inaltime ce domina insula, aflat peste drum de hotelul nostru-pensiune. Drumul este neasfaltat, urca de jur imprejurul “muntelui”, astfel incat se poate vedea intreaga insula din toate punctele cardinale. De sus , cocotati pe “acoperisul insulei” se poate vedea nu numai aceasta, ci si tarmul tucesc. Fiindca se inserase deja n-am putut vedea insula Lesvos, aflata la sud. Insula se intindea la picioarele noastre, senzatia era fantastica. Cred ca asa se simtea Gulliver in tara piticilor…
A treia zi in insula…. Am vrut sa schimbam putin decorul, asa ca am cautat o alta plaja. Dupa o scurta incursiune prin oras, de unde ne-am luat struguri, o scurta “vizita” la un internet café, sa ne citim mailurile, din nou pe plaja. Strugurii sunt dulci, zemosi, sunt mandria insulei, de altfel. De data asta am gasit o plaja superba, cu nisip. Apa era ca si cristalul, putin adanca. Din pacate, frumusetea peisajului a durat putin pentru ca toata ziua a batut vantul dinspre tarm. Aveam nisip pe cearsaf, in par. Strugurii erau condimentati cu nisip, cafeaua, la fel… Apa era superba, asa ca am stat mai mult in apa decat pe plaja. Pacat ca a batut vantul toata ziua. Plaja era aglomerata, copiii se puteau zbengui aici in voie, pentru ca la 100 metri de tarm era apa mai adanca.
Seara am huzurit in adevaratul sens al cuvantului pe sezlongurile de pe terasa hotelului. De aici se vede orasul (aflat la 2 km departare). Tarmul e ca un sirag de luminite. Si era asa de greu sa privesti toate luminile de sus, de pe terasa, in timp ce beam o bere, dar ne-am straduit…
A patra zi… exploratorii din noi s-au trezit. In nordul insulei sunt alte plaje. Aici sunt intinse, apa e mai adanca decat cele din zilele trecute. Din pacate, vantul a batut dinspre larg spre tarm, astfel incat meduzele erau prezente. Si erau mari, cat o roata de cascaval, de culoare indigo. Pe plaja erau mici tornade de nisip, asa ca ne-am facut bagajele si tot la “plaja noastra” ne-a tras ata. Acolo e cel mai bine… doar noi doi, apa si golfuletul.
Pescuitul este una din ocupatiile localnicilor. Barcile de pescuit sunt prezentele zilnice in golfuri, unde pescarii isi intand plasele, iar dupa pranz, isi livreaza marfa restaurantelor din oras.
O alta incercare de exploarare a insulei in ziua urmatoare, cum altfel, decat pe o alta plaja. Am vrut sa vedem cum sunt alte plaje. Am trecut sa vedem Sulubahce, o plaja intinsa, cu vita-de-vie in spate. Am ales insa, Habelle. E una din plajele aglomerate, aici vin din 5 in 5 minute dolmusurile cu turistii din oras. Plaja e intinsa, dar aglomerata. Aici e o terasa, cu un restaurant, sunt sezlonguri si umbrelute. Si lume multa… Pentru relaxare si odihna este perfecta. O zi si inca o zi…si uiti de toate. Nu mai exista decat soarele si apa…
Asta e Bozcaada. Cu peisaje care-ti taie rasuflarea, cu vii intinse, printre care drumul serpuieste usor, cu liniste si odihna.
Viata de noapte a orasului e opusul celei de peste zi. Daca ziua totul e impietrit in liniste, noaptea explodeaza totul. Mesele sunt pe ulitele stramte, terasele sunt pline, restaurantele se intrec in ofertele bogate in meniuri pe baza de peste si fructe de mare. Si lume multa. Zumzet, muzica, veselie. Orasul e in clocot noaptea. Parca nu-ti vine sa crezi de unde e atata lume, fiindca peste zi toti turistii sunt rasfirati pe cele 12 plaje. Iar preturile sunt piperate… o bere de 330 ml ne-a costa 6 lire, adica 4 euro… la o terasa, pe strada. Era o bere Efes. Alaturi, o alta terasa, afisa preturi mult mai mici: 2.5 lire pe o bere, de data asta de 500 ml. Contrastele sunt asadar, la locul lor.
Tarabele aflate de-o parte si de alta a unei stradute sunt luminate feeric, oferta e variata: de la bijuterii, la obiecte lucrate din scoici, prosoape, jucarii etc. Cumparatori sunt, pentru ca dupa o masa, stropita, obligatoriu in final cu o butelie de vin, o plimbare e binevenita.
Am parasit insula, dupa o saptamana in care ne-am simtit minunat. O saptamana in care n-a contat decat relaxarea. Cu regrete, vedeam insulita cum se pierde in zare. Feriboat-ul nu tinea cont de sentimente….


CLAUDIA UNGUREANU-MAIER