VACANTA IN TURCIA Partea I

KIRKLARELI SI MUREFTE (MAREA MARMARA)



Am plecat din Bucuresti sambata, 11 august. A fost perfect totul pana la bac, la Chiciu. Acolo era lume multa, ca niciodata. Am stat mai bine de o ora, cei de la rand voiau sa evite aglomeratia de pe autostrada Soarelui. Am compensat timpul pierdut prin trecerea prin cele 2 vami- cea romaneasca si cea bulgareasca in doar cateva minute. A durat de fapt atat cat am platit la bulgari rovigneta.
Apoi… bucurie mare. Incepea vacanta. Am trecut de Dobrici si, la cativa km am auzit un zgomot ciudat, apoi din ce in ce mai puternic. Am oprit. Se rupsese teava de la toba de esapament a lui Tico. A incercat Toni sa lege cele 2 bucati de teava cu niste sarma gasita in masina, insa era prea slaba. Asa ca am oprit intr-un sat la cativa km mai departe, langa o benzinarie. Am rugat pe cineva sa ne dea o bucata de sarma. Vecinul de alaturi era un batranel ce stia romaneste, facuse in anii ’40 scoala in limba romana, desi era bulgar. L-au chemat cei de la benzinarie sa se inteleaga cu noi. Ne-a adus sarma. Doua ore au trecut pana am plecat mai departe. Era deja 13.30. Nu mai aveam nici o sansa sa ajungem pe lumina, asa cum ne propusesem, la Cannakkale. Asa ca am oprit in statiunea Obzor, o statiune care ne-a placut de fiecare data cand mergeam spre Turcia. N-am oprit s-o vedem niciodata, fiindca mereu eram in criza de timp. Acum nu mai eram.Am cautat un hotel. Primul in care am intrat era unul de 4 stele. Frumos, cu piscina, cu iesire la plaja. Ne-au cerut 220 leva pe noapte, in jur de 110 euro. Ni s-a parut enorm, am plecat sa cautam alte variante de cazare. Am pierdut cautand mai mult de o ora, fara sa gasim niciunde o camera libera. Era sambata si lumea era in week-end.
La urma urmei, nu ne-a parut rau ca n-am ramas acolo. Mie nu mi-a placut statiunea, totul era haotic construit, cu strazi inguste, unele pietruite, altele parca tocmai fusesera bombardate. Asa ca am pornit mai departe. Era deja 15.30. Dupa ce am mancat, in parcarea noastra din apropiere de Burgas, ne-am continuat drumul. Am ajuns la Kirklareli, un orasel cochet aflat imediat dupa granita turceasca. Eram in Turcia si ne-am destins. Am ramas acolo peste noapte, desi si aici ni s-a parut piperat pretul: 60 lire, aproximativ 40 euro. Eram insa obositi de atat drum si, dupa peripetiile zilei, nu mai conta decat un pat sa ne odihnim.
Kirklareli e un oras frumos. L-am descoperit abia acum, plimbandu-ne in cautarea unei terase, la care sa ne racorim. Voiam o bere. Ne-am plimbat putin pe stradutele lor comerciale, am mancat cate o inghetata, ne-am oprit sa bem un ceai. Am baut bere la un bar, unde microbistii se uitau la meciuri de fotbal. Era ca pe un stadion. Zgomot, fum, televizoarele date la maxim- si-n turceste, bineinteles. Am adormit imediat ce ne-am intors in camera, eram obositi amandoi.
Ne-am trezit devreme a doua zi, am baut o cafea si la 7 jumatate eram deja plecati. Hotarasem ca ne ducem intr-un sat de pescari prin care am trecut acum 10 ani, pe malul Marii Marmara. Atunci eram grabiti sa ajungem la Cannakkale si n-am ramas, desi Toni si-ar fi dorit mult. Am avut tot timpul imaginea unui satuc in care barbatii erau adunati la crasma din sat, band ceai si jucand table. In fata crasmei erau buturugi pe post de mese si scaune, un magazin mic, amarat de 2x2 mp alaturi, in fata era plaja cu pietre, unde erau niste barci ale satenilor. Barci vechi, cu lemnul scorojit, folosite de oamenii locului pentru a-si castiga traiul la pescuit.
In loc de satucul nostru de pescari, am dat de vile de vacanta, magazine, in mare se construisera 2 diguri, soseaua era asfaltata (nu mai era drumul de tara, prafuit pe care mergeam cu Espero acum 10 ani cu teama sa nu se rupa masina).
Am gasit o pensiune. Am lasat bagajele in camera, am pus berea la rece, in frigide, ne-am luat costumele de baie, prosoapele si am fugit la plaja. Plaja ramasese la fel cum o stiam noi. Cu pietre, ingusta. Era singura care ne mai amintea de vechiul sat Murefte. Mai ramasesera cateva case vechi printre cele noi construite, insa, chiar si asa, nu mai recunosteam nimic altceva. Nu e o statiune de lux, asta se vedea dupa case. Sunt construite fiecare, in legea ei, dupa bunul plac al proprietarilor. Unele erau cu brizbrizuri, altele erau placate cu mozaic. Fusesera construite fara nici un plan urbanistic. Murefte este, ca de altfel si celelalte foste sate la Marmara o statiune de vacanta pentru turcii din clasa medie, chiar submedie. Si-au facut insa, asa cum au putut propriile case de vacanta. Ca erau turci de conditie modesta se putea vedea si dupa masinile parcate langa plaja, putin mai rasarite decat Tico-ul nostru.
Chiar si marea Marmara nu mai era atat de sarata cum ne-o aminteam noi. Era cam la fel ca marea Neagra. Am stat pe plaja pana a apus soarele, am mancat covrigi cu susan, am baut bere, am facut plaja si baie pana dupa ora 6, cand ne-am intors la camera. Aici era foarte cald, nu era aer conditionat. Toni a adormit, eu l-am pazit toata noaptea: ba a fost prea cald, ba erau tantari (si am folosit Autanul din dotare), asa ca am facut o noapte alba. La 6 dimineata am baut o cafea, s-a trezit si Toni si am plecat spre insula Bozcaada




Claudia Ungureanu-Maier