01 noiembrie 2007

VALOARE, IUBIRE SI GRATIE

"Cînd oamenii sînt nemultumiti, este semn cã nu se simt iubiti si apreciati.
Cînd nu se simt iubiti si apreciati, oamenii uitã sã mai dãruiascã iubire si respect celorlalti.
Cînd nu mai dãruiesc iubire si respect, oamenii nu mai pot iubi.
Cînd nu-i mai pot iubi si respecta pe ceilalti, oamenii nu se mai pot iubi si respecta pe ei însisi.
Cînd nu se mai pot iubi si respecta pe ei, oamenii suferã, urãsc, invidiazã, sînt mereu nemultumiti si incapabili sã mai observe ceea ce primesc.
Cînd nu pot observa ceea ce primesc, oamenii nu mai pot observa ceea ce, deja, au.
Cînd nu pot observa ceea ce au, oamenii observã doar ceea ce nu... au.
Si tot asa, lantul slãbiciunilor tese de jur împrejurul mintii si inimii omenesti o întreagã pleiadã de cauze si efecte, ce curg una din alta, una în alta, pînã ce rîul iubirii se altereazã fatidic si dureros. O cauzã nu are niciodatã un singur efect, un efect nu are niciodatã o singurã cauzã în sfera existentei, cum toate se nasc dintr-o cauzã si se întorc în suvoi în ea. Cauza tuturor slãbiciunilor, a alterãrilor, a distrugerii, ca si înãltãrii, a frumusetii si a virtutilor omenesti pare a fi încrustatã profund într-o esentã ce împrãstie în aerul existentei mirosul de trandafir sãlbatic al iubirii.
Acolo unde este iubire, este si iertare.
Unde este iubire, a dãrui devine firesc si curgãtor, limpede si înalt, ascuns într-un zîmbet, ori într-o binecuvîntatã atingere a îngerilor, care face ca iubirea unuia sã devinã si iubirea celuilalt. Cum nemultumirea unuia, devine nemultumirea altuia. Subtila legãturã între lucruri, cauze si efecte se creioneazã pe bolta infinitã a iubirii, în lãuntrul cãreia dãruitorul nu se gîndeste la recompensã, dar o primeste.
Multumitul nu se gîndeste la multumire, dar multumirea îl înconjoarã sub forma Gratiei Divine, care "stie" sã atragã spre el tot ce a dãruit si chiar cu mult mai mult decît atît.
Valoarea autenticã a fiintei omenesti se regãseste în capacitatea sa de a iubi. Iubirea este rãdãcina vietii, prin ea creste întregul copac, prin ea existã pãdurea si tot prin ea viata devine surîsul victoriei divine.
Si nu este aici, în aceastã iubire, un fel de a te aprinde prin simturi, ci o colosalã capacitate de a face ceea ce esti si de a fi ceea ce faci.
Iubirea se transmite halucinant si sigur, iubirea este mereu multumitã cu ceea ce are, dar niciodatã multumitã de cît face.
Cînd fiinta omeneascã se vede prinsã în nemultumirea de a nu fi fãcut ea destul, aceea este... iubire si din ea curge gratia.
Cînd fiinta se trezeste în sentimentul cã n-a primit destul, atunci... mai trebuie iubire. Si astãzi nouã ne trebuie mai multã iubire.
Azi avem de învãtat rostul acestei valori, care naste valori numai cînd se nemultumeste pentru cît a dat, dar niciodatã pentru cît a primit. "

Niciun comentariu: