DESPRE FERICIRE- partea a II-a

Ceea ce oamenii obisnuiti intuiesc este faptul ca fericirea este, sau mai bine spus, ar trebui sa fie o stare normala, perceputa ca o traire constanta, permenenta si fireasca in bucurie, armonie, frumusete si adevar. Ceea ce ne oferim cu adevarat insa nu este fericire veritabila, sunt doar aspecte limitate, placere sau satisfactie.
Fericirea sau placerea si satisfactia sunt manifestari diferite. Dar noi presupunem cel mai adesea ca fericirea este doar o insiruire de placeri si satisfactii, care mai de care mai exotice, ne inchipuim ca daca ne putem gasi o sursa permanenta de placeri si satisfactii, ne-am asigurat fericirea.

Ceea ce nu stim este ca inconstanta e trasatura fundamentala a placerii, fiindca reprezinta numai reactia noastra de moment la impactul cu lucrurile ce se petrec in exteriorul nostru.
Unele obiecte sau fiinte ne ofera placere si de aceea noi cautam sa le obtinem si sa le avem, ori cautam sa fie in compania noastra, lasandu-ne dominati, treptat de acestea. Cateodata aceleasi lucruri si fiinte pot genera neplacere sau chiar durere. De aceea suntem deseori inselati de placerea pe care am dorit-o atat de mult si descoperim ca neplacerea, durerea, insatisfactia apar din ce in ce mai des; de fapt, atat timp cat constiinta se mentine in planul relativului, placerea si durerea, atractia si repulsia sunt inseparabile, gustandu-le pe rand de-a lungul vietii fiecare dintre noi.
Inteleptii Orientului afirma ca nici chiar placerea nu depinde de obiectele exterioare. Daca placerea ar proveni de la acestea, ar trebui sa fie mai multa la cei ce poseda multe lucruri, mai putina la cei ce au mai putine lucruri, deloc la cei ce nu au nimic, dar nu e chiar asa. Cei bogati, care au o multime de lucruri, nu sunt nici pe departe pe deplin fericiti, dupa cum nici cei saraci nu sunt complet nefericiti.
Si totusi, toti cunosc o stare de fericire cand sunt sanatosi si au un somn linistit. Iubim somnul cu totii din acest motiv, chiar fara sa ne dam seama.

Din cauza ca noi aproape tot timpul dorim sa obtinem cate ceva sau dorim sa scapam de ceva, suntem mereu nefericiti. Dorinta de a scapa de ceva se datoreaza fricii. Dorinta si frica sunt astfel cei doi dusmani ai fericirii. Si, atat timp cat noi ne complacem sa ramanem sub dominatia lor, nu vom fi, nici macar o singura clipa fericiti cu adevarat. A fi subiectul dorintei sau al fricii este insasi nefericirea si cu cat este mai intensa dorinta sau frica, cu atat mai chinuitoare este nefericirea.
Dorinta ne sopteste de fiecare data: “Incearca acum sa obtii acest lucru prin orice mijloc si vei fi fericit”. Noi credem aceasta si facem tot posibilul sa il obtinem. Suntem nefericiti cand el este departe, dar uitam intotdeauna de aceasta nefericire in efortul obtinerii acelui lucru. Daca nu il obtinem, vom suferi. Chiar daca il obtinem, nu vom fi pe deplin fericiti, deoarece dorinta va gasi imediat altceva mai tentant pentru a ni-l propune ca scop. Astfel, esuam in aceasta viata, vazand cum dorinta este ca o groapa fara fund, pe care nimeni nu o va putea umple. Dupa cum dorinta este nesfarsita, la fel e si frica: pentru ca lucrurile pe care frica ne spune sa le evitam sunt infinite.
Atat timp cat dorinta si frica vor domina fiinta, nu vom obtine fericirea. Daca ne vom multumi sa ramanem legati de ele, va trebui sa renuntam la speranta obtinerii adevaratei fericiri.