VACANTA IN TURCIA Partea a II-a

BOZCAADA


Desi am plecat devreme din Murefte, iar distanta era relativ mica, am ajuns tarziu in Bozcaada, asta deoarece la feriboat, la Gelibolu am stat mai bine de o ora sa asteptam sa trecem in partea cealalta, la Lapseki. Si pentru ca oricum eram in intarziere, am intrat la Tansas, in Cannakkale, sa ne completam proviziile cu bere (am luat bere Marmara, ca de acolo veneam!), am umplut rezervorul lui Tico cu benzina. La Geikly, de unde am luat feriboat-ul spre insula am stat din nou jumatate de ora.


Am ajuns in jurul orei 13. La 14.30 inconjurasem insula o data, fara sa gasim cazare. Era ocupat peste tot. Fusesem la un hotel cochet, situat pe o colina, Bachus se numea, care ne-a incantat, dar atat. In oras nu voiam sa stam, n-avea nici un farmec, desi in oras erau pensiuni si hoteluri multe. Acolo nici n-am intrebat de cazare. Am trecut pe langa un indicator cu un alt hotel, Boutique, si ne-am zis: “hai si aici…” Era o camera libera, 80 lire, aproximativ 50 euro, cu micul dejun inclus. Era perfect. Ne saturasem de cautat, era tarziu, consumasem un sfert de rezervor de benzina deja prin insula, asa ca am ramas. Hotel era doar cu numele, mai degraba o pensiune, o afacere de familie. Nu avea frigidere in camere, nici TV, nici scaune si masa in camere, in schimb avea aer conditionat. Dupa ce indurasem o noapte cumplita de caldura la Murefte, a contat mult ca avea aer conditionat in camera. Ne-am consolat ca exista o lada frigorifica la receptie, unde puteam sa ne tinem berea la rece…
Cautand prin toata insula cazare, am vazut toate plajele. Una mai frumoasa decat cealalta. Sunt golfuri salbatice, la care se coboara din soseaua principala destul de greu, pe drumuri de tara, dar de o frumusete inimaginabila, care taie respiratia. Insula e arida, aici cresc doar maslini si vita-de-vie. Bozcaada (Tenedos pe vremea grecilor) e renumita pentru vinul fabricat aici.
Mica insula din Egee strajuieste intrarea in stramtoarea Dardanele. S-a numit intai Leukophrys, apoi tot grecii i-au spus Tenedos. Din anii ’20, dupa primul razboi mondial, a trecut sub administratie turca, numindu-se Bozcaada. Din populatia greceasca, in insula au mai ramas 20-25 persoane. Este pitoreasca, in oras se simte aerul grecesc ce respira din arhitectura traditionala egeeana a caselor. Strazile sunt atat de inguste, incat cu greu pot trece doua masini una pe langa alta, iar turistii se plimba cu bicicletele sau scuterele, ce se pot inchiria chiar de langa port. Sunt foarte utile, mai ales acelora care n-au venit in insula cu masina, distanta de la oras la plaje finnd de cativa kilometri. Sunt insa si microbuze, numite dolmusuri, care fac traseul oras- Hebelle-Ayazma, cele doua plaje des frecventate de turisti.
Peisajul este de vis. Soseaua serpuieste de-a lungul tarmului de la est la vest, prin sudul insulei. Nordul este stancos, acolo sunt podgoriile lor si tot in vii isi au localnicii construite casele. Casele din oras le-au transformat in hoteluri, pensiuni, baruri si ei s-au mutat in vii. Sunt unele case superbe, noi, abia construite, care sunt inconjurate de vita-de-vie din toate partile. Din sosea, de cele mai multe ori se vede acoperisul acestora si drumul ingust ce duce la ele. Unele erau de-a dreptul fantastice.
In partea de sud, plajele sunt parca desprinse din ilustratele cu “cele mai frumoase plaje din lume”. E un miracol ca pana acum nu s-au construit de-a lungul tarmului case de vacanta, ca-n restul Turciei. Pentru ca in partea de sud si de vest a insulei sunt doar plaje, unele mai spectaculoase decat altele. Doar doua sunt mai aglomerate, este vorba despre Habelle si Ayazma, aceasta deoarece dispun de plaje cu nisip, in apa e tot nisip, si, fiind atragatoare, aici s-au facut resta,urante, terase, ceainarii si baruri. Celelalte sunt frumoase pentru ca sunt naturale, nu e nimic altceva decat pietris pe plaja, adus de valuri, nici un sezlong, nici un boutic, in apa sunt bolovani, muschi, in larg e nisip.
Pentru prima zi am ales plaja Ayana. O vazusem in periplul nostru in cautarea cazarii. Am coborat din sosea pana la plaja pe un drum prafuit (saracul Tico… asa a ramas pana am plecat din insula, cu un strat gros de praf). Golfuletul nu e mare, pe plaja este pietris, in apa- alge, printre care, scufundandu-ne am vazut pestisori de toate culorile si formele. Unii aveau dungi de aceeasi culoare cu algele, confundandu-se cu acestea. Eram numai noi doi pe o plaja. Nu ne venea sa credem. Aveam propria plaja! Linistea inconjura golfuletul, doar apa ce se lovea de tarm spargea monotonia. Nici macar nu erau valuri, erau niste ondulari fine ale apei. Nu era foarte adanca, la cativa metri in larg era o oaza cu nisp. De sus, din sosea, petele de nisip din apa faceau ca aceasta sa aiba o alta culoare, spre turcoaz, in timp ce, acolo unde era vegetatie in apa, culoarea era albastru inchis, spre verde.
Plaja e fantastica. In afara unui tomberon, aflat in parcarea de deasupra plajei, nimic nu aminteste de civilizatie. Acesta e farmecul intregii insule, de altfel, pentru ca toate plajele de aici sunt pastrate naturale, fara nici o interventie in amenajarea lor.
Nu ne venea sa mai plecam- am stat pana ce a apus soarele, dupa ora 8. Apusul e spectaculos. Soarele se topeste parca in apa. E o minge rosie, imensa, cu un halou portocaliu, care intra, pur si simplu, putin cate putin in mare!
Am revenit si a doua zi la “plaja noastra”, desi era ocupata de un cuplu ce campase seara trecuta aici. Aveam insa loc chiar si 4 persoane. Am stat toata ziua la plaja, am facut scufundari. Nu ne venea sa mai plecam. Insa, dupa apusul soarelui, vantul, care bate toata ziua, de altfel, se inteteste si e deja frig pe plaja. Oricum, relaxarea, huzureala de pe cearsaf, baia in mare ne-au deconectat complet de la problemele cotidiene. N-am mai avut chef nici macar de ciorbele noastre eterne de vacanta. O bere- de data asta Marmara seara e bine venita si suficienta.
Nu ne-am indurat sa mergem in camera, asa ca am urcat pe Goztepe, dealul de 192 m inaltime ce domina insula, aflat peste drum de hotelul nostru-pensiune. Drumul este neasfaltat, urca de jur imprejurul “muntelui”, astfel incat se poate vedea intreaga insula din toate punctele cardinale. De sus , cocotati pe “acoperisul insulei” se poate vedea nu numai aceasta, ci si tarmul tucesc. Fiindca se inserase deja n-am putut vedea insula Lesvos, aflata la sud. Insula se intindea la picioarele noastre, senzatia era fantastica. Cred ca asa se simtea Gulliver in tara piticilor…
A treia zi in insula…. Am vrut sa schimbam putin decorul, asa ca am cautat o alta plaja. Dupa o scurta incursiune prin oras, de unde ne-am luat struguri, o scurta “vizita” la un internet café, sa ne citim mailurile, din nou pe plaja. Strugurii sunt dulci, zemosi, sunt mandria insulei, de altfel. De data asta am gasit o plaja superba, cu nisip. Apa era ca si cristalul, putin adanca. Din pacate, frumusetea peisajului a durat putin pentru ca toata ziua a batut vantul dinspre tarm. Aveam nisip pe cearsaf, in par. Strugurii erau condimentati cu nisip, cafeaua, la fel… Apa era superba, asa ca am stat mai mult in apa decat pe plaja. Pacat ca a batut vantul toata ziua. Plaja era aglomerata, copiii se puteau zbengui aici in voie, pentru ca la 100 metri de tarm era apa mai adanca.
Seara am huzurit in adevaratul sens al cuvantului pe sezlongurile de pe terasa hotelului. De aici se vede orasul (aflat la 2 km departare). Tarmul e ca un sirag de luminite. Si era asa de greu sa privesti toate luminile de sus, de pe terasa, in timp ce beam o bere, dar ne-am straduit…
A patra zi… exploratorii din noi s-au trezit. In nordul insulei sunt alte plaje. Aici sunt intinse, apa e mai adanca decat cele din zilele trecute. Din pacate, vantul a batut dinspre larg spre tarm, astfel incat meduzele erau prezente. Si erau mari, cat o roata de cascaval, de culoare indigo. Pe plaja erau mici tornade de nisip, asa ca ne-am facut bagajele si tot la “plaja noastra” ne-a tras ata. Acolo e cel mai bine… doar noi doi, apa si golfuletul.
Pescuitul este una din ocupatiile localnicilor. Barcile de pescuit sunt prezentele zilnice in golfuri, unde pescarii isi intand plasele, iar dupa pranz, isi livreaza marfa restaurantelor din oras.
O alta incercare de exploarare a insulei in ziua urmatoare, cum altfel, decat pe o alta plaja. Am vrut sa vedem cum sunt alte plaje. Am trecut sa vedem Sulubahce, o plaja intinsa, cu vita-de-vie in spate. Am ales insa, Habelle. E una din plajele aglomerate, aici vin din 5 in 5 minute dolmusurile cu turistii din oras. Plaja e intinsa, dar aglomerata. Aici e o terasa, cu un restaurant, sunt sezlonguri si umbrelute. Si lume multa… Pentru relaxare si odihna este perfecta. O zi si inca o zi…si uiti de toate. Nu mai exista decat soarele si apa…
Asta e Bozcaada. Cu peisaje care-ti taie rasuflarea, cu vii intinse, printre care drumul serpuieste usor, cu liniste si odihna.
Viata de noapte a orasului e opusul celei de peste zi. Daca ziua totul e impietrit in liniste, noaptea explodeaza totul. Mesele sunt pe ulitele stramte, terasele sunt pline, restaurantele se intrec in ofertele bogate in meniuri pe baza de peste si fructe de mare. Si lume multa. Zumzet, muzica, veselie. Orasul e in clocot noaptea. Parca nu-ti vine sa crezi de unde e atata lume, fiindca peste zi toti turistii sunt rasfirati pe cele 12 plaje. Iar preturile sunt piperate… o bere de 330 ml ne-a costa 6 lire, adica 4 euro… la o terasa, pe strada. Era o bere Efes. Alaturi, o alta terasa, afisa preturi mult mai mici: 2.5 lire pe o bere, de data asta de 500 ml. Contrastele sunt asadar, la locul lor.
Tarabele aflate de-o parte si de alta a unei stradute sunt luminate feeric, oferta e variata: de la bijuterii, la obiecte lucrate din scoici, prosoape, jucarii etc. Cumparatori sunt, pentru ca dupa o masa, stropita, obligatoriu in final cu o butelie de vin, o plimbare e binevenita.
Am parasit insula, dupa o saptamana in care ne-am simtit minunat. O saptamana in care n-a contat decat relaxarea. Cu regrete, vedeam insulita cum se pierde in zare. Feriboat-ul nu tinea cont de sentimente….


CLAUDIA UNGUREANU-MAIER

VACANTA IN TURCIA Partea I

KIRKLARELI SI MUREFTE (MAREA MARMARA)



Am plecat din Bucuresti sambata, 11 august. A fost perfect totul pana la bac, la Chiciu. Acolo era lume multa, ca niciodata. Am stat mai bine de o ora, cei de la rand voiau sa evite aglomeratia de pe autostrada Soarelui. Am compensat timpul pierdut prin trecerea prin cele 2 vami- cea romaneasca si cea bulgareasca in doar cateva minute. A durat de fapt atat cat am platit la bulgari rovigneta.
Apoi… bucurie mare. Incepea vacanta. Am trecut de Dobrici si, la cativa km am auzit un zgomot ciudat, apoi din ce in ce mai puternic. Am oprit. Se rupsese teava de la toba de esapament a lui Tico. A incercat Toni sa lege cele 2 bucati de teava cu niste sarma gasita in masina, insa era prea slaba. Asa ca am oprit intr-un sat la cativa km mai departe, langa o benzinarie. Am rugat pe cineva sa ne dea o bucata de sarma. Vecinul de alaturi era un batranel ce stia romaneste, facuse in anii ’40 scoala in limba romana, desi era bulgar. L-au chemat cei de la benzinarie sa se inteleaga cu noi. Ne-a adus sarma. Doua ore au trecut pana am plecat mai departe. Era deja 13.30. Nu mai aveam nici o sansa sa ajungem pe lumina, asa cum ne propusesem, la Cannakkale. Asa ca am oprit in statiunea Obzor, o statiune care ne-a placut de fiecare data cand mergeam spre Turcia. N-am oprit s-o vedem niciodata, fiindca mereu eram in criza de timp. Acum nu mai eram.Am cautat un hotel. Primul in care am intrat era unul de 4 stele. Frumos, cu piscina, cu iesire la plaja. Ne-au cerut 220 leva pe noapte, in jur de 110 euro. Ni s-a parut enorm, am plecat sa cautam alte variante de cazare. Am pierdut cautand mai mult de o ora, fara sa gasim niciunde o camera libera. Era sambata si lumea era in week-end.
La urma urmei, nu ne-a parut rau ca n-am ramas acolo. Mie nu mi-a placut statiunea, totul era haotic construit, cu strazi inguste, unele pietruite, altele parca tocmai fusesera bombardate. Asa ca am pornit mai departe. Era deja 15.30. Dupa ce am mancat, in parcarea noastra din apropiere de Burgas, ne-am continuat drumul. Am ajuns la Kirklareli, un orasel cochet aflat imediat dupa granita turceasca. Eram in Turcia si ne-am destins. Am ramas acolo peste noapte, desi si aici ni s-a parut piperat pretul: 60 lire, aproximativ 40 euro. Eram insa obositi de atat drum si, dupa peripetiile zilei, nu mai conta decat un pat sa ne odihnim.
Kirklareli e un oras frumos. L-am descoperit abia acum, plimbandu-ne in cautarea unei terase, la care sa ne racorim. Voiam o bere. Ne-am plimbat putin pe stradutele lor comerciale, am mancat cate o inghetata, ne-am oprit sa bem un ceai. Am baut bere la un bar, unde microbistii se uitau la meciuri de fotbal. Era ca pe un stadion. Zgomot, fum, televizoarele date la maxim- si-n turceste, bineinteles. Am adormit imediat ce ne-am intors in camera, eram obositi amandoi.
Ne-am trezit devreme a doua zi, am baut o cafea si la 7 jumatate eram deja plecati. Hotarasem ca ne ducem intr-un sat de pescari prin care am trecut acum 10 ani, pe malul Marii Marmara. Atunci eram grabiti sa ajungem la Cannakkale si n-am ramas, desi Toni si-ar fi dorit mult. Am avut tot timpul imaginea unui satuc in care barbatii erau adunati la crasma din sat, band ceai si jucand table. In fata crasmei erau buturugi pe post de mese si scaune, un magazin mic, amarat de 2x2 mp alaturi, in fata era plaja cu pietre, unde erau niste barci ale satenilor. Barci vechi, cu lemnul scorojit, folosite de oamenii locului pentru a-si castiga traiul la pescuit.
In loc de satucul nostru de pescari, am dat de vile de vacanta, magazine, in mare se construisera 2 diguri, soseaua era asfaltata (nu mai era drumul de tara, prafuit pe care mergeam cu Espero acum 10 ani cu teama sa nu se rupa masina).
Am gasit o pensiune. Am lasat bagajele in camera, am pus berea la rece, in frigide, ne-am luat costumele de baie, prosoapele si am fugit la plaja. Plaja ramasese la fel cum o stiam noi. Cu pietre, ingusta. Era singura care ne mai amintea de vechiul sat Murefte. Mai ramasesera cateva case vechi printre cele noi construite, insa, chiar si asa, nu mai recunosteam nimic altceva. Nu e o statiune de lux, asta se vedea dupa case. Sunt construite fiecare, in legea ei, dupa bunul plac al proprietarilor. Unele erau cu brizbrizuri, altele erau placate cu mozaic. Fusesera construite fara nici un plan urbanistic. Murefte este, ca de altfel si celelalte foste sate la Marmara o statiune de vacanta pentru turcii din clasa medie, chiar submedie. Si-au facut insa, asa cum au putut propriile case de vacanta. Ca erau turci de conditie modesta se putea vedea si dupa masinile parcate langa plaja, putin mai rasarite decat Tico-ul nostru.
Chiar si marea Marmara nu mai era atat de sarata cum ne-o aminteam noi. Era cam la fel ca marea Neagra. Am stat pe plaja pana a apus soarele, am mancat covrigi cu susan, am baut bere, am facut plaja si baie pana dupa ora 6, cand ne-am intors la camera. Aici era foarte cald, nu era aer conditionat. Toni a adormit, eu l-am pazit toata noaptea: ba a fost prea cald, ba erau tantari (si am folosit Autanul din dotare), asa ca am facut o noapte alba. La 6 dimineata am baut o cafea, s-a trezit si Toni si am plecat spre insula Bozcaada




Claudia Ungureanu-Maier

Video clipuri din "The Secret" - subtitrate in limba romana

"The Secret" Legea Atractiei - Video clip 1

"The Secret" Legea Atractiei -Video clip 2

Viata e frumoasa

Viata nu e o linie dreapta intre doua puncte: nastere si moarte. Ar fi atat de simplu! Este insa o calatorie pentru fiecare dintre noi. Este de fapt singura si cea mai importanta calatorie a fiecaruia. Pentru ca orice faci, oriunde mergi se inscrie in aceste coordonate.

De aceea e important pentru oricine cum se deplaseaza in cadrul acestor coordonate. Nu exista modele, nu exista directii, sunt doar oportunitati care se ivesc pe drum, care pot fi sau nu valorificate. De fapt, toata viata consta din alegeri, fiecare drum urmat este rezultatul unei alegeri facute la un moment dat, fiecare actiune intreprinsa are in spate o hotarare. Daca alegerile facute au fost cele mai fericite, se poate merge mai departe, daca nu, intervine o alta alegere. Asta e tot.

Insa nu e simplu, pentru ca orice noua decizie implica o renuntare la un “ceva” cu care fiecare s-a obisnuit, un alt traseu, de multe ori necunoscut la capatul caruia nu se stie daca va fi rezultatul dorit. Insa nu conteaza, pentru ca, indiferent de ceea ce se obtine, fiecare castiga in felul acesta o noua experienta, pe care o poate valorifica mai departe.

Viata e formata din suisuri si coborari, frumusetea acesteia este determinta de felul in care o privesti: cu bucurie sau cu tristete, cu speranta sau deznadejde. Starea de spirit pozitiva e necesara in orice situatie e pus fiecare individ, putand astfel sa evalueze corect fiecare oportunitate.

Nu e relevant daca acumulezi bunuri materiale, nu e relevant daca ai realizari profesionale, este important pentru oricare dintre noi sa fim multumiti de fiecare clipa traita, sa fim impacati cu noi insine, sa putem spune oricand: “sunt fericit!”.

E greu sa urmezi drumul nestiind unde duce. E greu sa pasesti in necunoscut. Unele decizii, pur si simplu iti taie rasuflarea. Incerci sa pasesti fara teama, cu sentimentul cunoasterii, dar, de cele mai multe ori, te lasi coplesit de situatie si incepi sa analizezi. De ce? Unde? Cand? Pentru ce? Si asa mai departe. Uiti ca scopul nu e de a analiza, ci acela de a fi pur si simplu, de a fi… Poate daca ne-am opri o clipa, o secunda din drum si am lasa mintea sa se linisteasca, raspunsurile vor veni de la sine. Fiecare are toate raspunsurile la toate intrebarile inauntrul lui. Iubim atat de mult cararea, zona noastra de confort si nu dorim sa schimbam nimic in viata cotidiana, incat nu ne dam seama ca in felul acesta devenim monotoni si ne stopam evolutia, ne stopam drumul pe care l-am ales… Scuze dupa scuze, motive dupa motive de a nu actiona apar in felul acesta si, pana sa ne dam seama ce se intampla, revenim in monotonie.

Sa lasam asadar, lucrurile sa se intample, pur si simplu relaxandu-ne si, apoi, dintr-o data se intampla…. permitem astfel viitorului sa se deruleze!

Acesta-i secretul! Sa fii mereu tu! Sa nu permiti niciodata mintii sa iti puna intrebari.

Claudia Ungureanu-Maier

LĂSAŢI-VĂ GRIJILE LA UŞĂ - OMRAAM

În momentele de linişte, încercaţi să vă detaşaţi din ce în ce mai mult de preocupările existenţei zilnice, eliberând gândul, apoi concentrându-1 spre idei şi imagini divine. Bineînţeles, este greu, viaţa este aici cu toate problemele de rezolvat de care nu puteţi scăpa: familia, prietenii, munca,
casa, banii, etc. Atunci, imediat ce închideţi ochii, apar întrebările, îndoielile, grijile, necazurile şi regretele care se prezintă şi încep să vă acapareze. Dar, nu trebuie să vă lăsaţi invadaţi de ele, trebuie să depuneţi eforturi, eliberându-vă cel puţin câteva minute, ca să puteţi gusta aroma
unei alte vieţi.
Când trebuie să intre într-o moscheie, musulmanii se descalţă la uşa ei. Ei, bine, aşa trebuie să procedaţi şi voi cu grijile voastre, ca să puteţi să vă liniştiţi: lăsaţi-le pe moment afară. Apoi, le veţi prelua ieşind, dacă ţineţi neapărat să o faceţi. Uneori, întâlnim persoane care nu pot trăi fără
îngrijorări, existenţa nu are sens pentru ele, dacă nu se agită, dacă nu se tulbură, trebuie să ştiţi că vor exista mereu necazuri şi griji, nu vor duce niciodată lipsa lor, dar, din când în când, este bine să le mai şi uităm!
Cum să-i înţelegem pe oameni? Mulţi vin aici la Bonfin să participe la congresele noastre. După câteva zile, observ că faţa unora se lungeşte, se întunecă. Ii întreb ce se întâmplă cu ei. "Oh!, îmi răspund, nu este normal... - Ce nu este normal?... - Viaţa de aici. -Ah! De ce? Ce vedeţi anormal aici? - Ei bine, este prea multă linişte, este prea frumos, nu suntem obişnuiţi." Vedeţi, oamenii sînt atât de obişnuiţi să se agite încât, atunci când li se oferă posibilitatea să trăiască câteva zile în linişte, ei găsesc acest lucru anormal. Pentru ei, viaţa înseamnă tracasare, neînţelegeri, conflicte. Dovada: în faţa conflictelor, tragediilor, toţi spun:
"Ce vrei, bătrâne, aşa este viaţa!". Ei bine nu, nu aceasta este viaţa, aici întâlnim numai un grad inferior al ei. Nu aici este adevărata viaţă. Nu putem cunoaşte adevărata viată, fiindcă nu am înţeles că trebuie să depunem eforturi ca să-i putem gusta puritatea, frumuseţea, lumina.
In toate epocile, în toate civilizaţiile, au existat cel puţin câteva fiinţe care au gustat această viaţă superioară; ele au descris-o, au oferit reguli, precepte, pentru toţi aceia care şi-o doresc, care vor să guste din ea.
Prima condiţie este să te poţi elibera. Da, pare simplu. Nu trebuie să mai acceptaţi să fiţi mereu nervoşi, neliniştiţi, îngrijoraţi. Oamenii sunt aceia care au făcut viaţa zgomotoasă, dezordonată, haotică, neliniştitoare.
Dacă aţi cere părerea Inteligenţei cosmice, ca să ştiţi cum a conceput ea viaţa, dacă v-ati putea da seama ce înseamnă această viaţă, veţi vedea că ea depăşeşte tot ce s-a putut imagina. De-a lungul veacurilor, oamenii au deformat, au murdărit, au ciopârţit viaţa pe care Creatorul le-a oferit-o.
Şi continuă să o facă! Existenţa este aşa fel concepută, astfel ca omul să se împovăreze, din ce în ce mai mult, căci tentaţiile se înmulţesc: banul, mărirea, puterea, funcţia, avuţiile, adică nişte poveri sub care va sfârşi strivit.
De aceea, este util uneori să ne retragem câteva zile, să scăpăm de preocupări, de griji. Veţi spune: "Da, dar dacă vom încerca să scăpăm de
probleme, nu le vom rezolva niciodată!" Ah, tocmai aici vă înşelaţi. Obsesia rezolvării lor nu vă va conduce la o rezolvare; dimpotrivă, le veţi întreţine şi mai mult timp. Da, dacă nu veţi ajunge la o rezolvare, în loc să le amânaţi, le veţi considera minunate, le mângâiaţi, le sărutaţi ziua
întreagă, iar ele cresc şi se hrănesc pe spinarea voastră, punându-vă la pământ.
Deci, încercaţi să vă uitaţi grijile pentru un moment. Astfel, veţi oferi celulelor răgazul să se refacă, să se înarmeze, să se debaraseze de toate toxinele pe care aceste ganduri le-au adus.

Când ne înfuriem, ne intoxicăm, sângele se încarcă cu impurităţi şi, pentru a le putea elibera din organism, trebuie să acordăm puţin răgaz celulelor; dacă vor fi asaltate fără încetare, ele nu vor avea timp să se debaraseze de otravă. Da, hotărâţi-vă, detaşaţi-vă, oferind lucrătorilor Cerului, prietenilor din înalt, posibilitatea de a repara, de a ajusta, de a echilibra lucrurile. Eu vă văd, fără încetare, copleşiţi, de necazuri, de tristeţi... oh, câtă iubire! Sau mai degrabă, ce legătură puternică , ce adeziv, de care nu puteţi scăpa!
De acum înainte, încercaţi să înţelegeţi momentele de linişte ca pe o ocazie de a vă lăsa gândurile şi sentimentele în pace. Bineînţeles mereu vom găsi în noi lucrători care îşi fac munca lor de organizare şi armonizare, dar atât timp cât nu ne vom calma, uşura sau linişti, îi vom deranja. Liniştea trebuie să fie, mai întâi, un repaus, un răgaz, pentru îndepărtarea tuturor condiţiilor nefavorabile ce se opun activităţii lucrătorilor celeşti.
Deci, puneţi-vă grijile deoparte, într-un colţişor, uitaţi-le şi la puţin timp după aceea, datorită muncii voastre interioare, veţi primi lumina ce vă va permite să găsiţi soluţia. Deseori, se spune că noaptea este un sfetnic bun. Da, pentru că în timpul somnului uităm totul, dar subconştientul nostru lucrează, permiţându-ne, apoi, să vedem mult mai clar lucrurile, să găsim
soluţii. De ce să nu putem face conştient acelaşi lucru, cel puţin o oră?
Da, numai o oră, lăsaţi-vă preocupările la uşă aşa cum vă lăsaţi pantofii, şi pătrundeţi în sanctuarul vostru interior.

Claudia Ungureanu-Maier

Despre dragoste...

Inteligenta fara dragoste, te face pervers.

Justitia fara dragoste, te face implacabil.

Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit .

Succesul fara dragoste, te face arogant.

Bogatia fara dragoste, te face avar.

Supunerea fara dragoste, te face servil.

Saracia fara dragoste, te face orgolios.

Frumusetea fara dragoste, te face ridicol.

Autoritatea fara dragoste, te face tiran.

Munca fara dragoste, te face sclav.

Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea.

Vorbele fara dragoste, te fac introvertit.

Legea fara dragoste, te supune.

Politica fara dragoste, te face egoist.

Credinta fara dragoste, te face fanatic.

Crucea fara dragoste, reprezinta tortura.

VIATA FARA DRAGOSTE... ISI PIERDE SENSUL...


Claudia Ungureanu-Maier

TU ESTI TOTUL

Tu esti capabil de mult mai mult decit iti poti imagina.
Tu esti totul.
Tu esti plin de putere.
Tu esti facut din Iubire.
Toate acestea sint ale tale.

Si totusi, tu esti cuprins de teama si esti condus in dubii, cind de fapt ai
putea sa pasesti peste planeta ca un gigant ce esti.
Depinde doar de tine sa vezi gigantul din interiorul tau.
Depinde doar de tine sa te scuturi de mantia de frica si dubii si sa stai
drept.
Depinde de tine sa iti recunosti propria maretie: inteligenta ta,
creativitatea ta, bunatatea ta, frumusetea ta.
Le ai pe toate.
Depinde de tine sa stralucesti.

De ce ai toate aceste talente daca nu le folosesti?
De ce ai toata aceasta creativitate, daca nu sa fii destul de curajos sa fii
original?
Tot ce ai nevoie se afla in tine.
Tu esti destul, mai mult decit destul, pentru o viata plina si excitanta,
iubitoare si plina de pace.
Tu le ai pe toate.

Claudia Ungureanu-Maier